sâmbătă, 26 aprilie 2008

Contraste si iluzii


Fiindca tot vorbeam de cum se imbuiba unii si baga in ei fripturi, cozonaci si oua pe care au platit o avere, de parca ar fi fost suflate cu aur, haideti sa ne intoarcem un pic la un articol pe care l-am scris cu ceva vreme in urma si sa aruncam o privire asupra lumii, sa vedem realitatea, asa aspra cum este ea si asa de ironic de cruda si nedreapta, poate chiar mai dura decat ne-o inchipuim.
Articolul acesta contine mai multe imagini, unele chiar dure si socante, asa ca va sfatuiesc sa nu fi mancat inainte de a le privi. Voi incerca sa comentez cat si cum se poate, urmand a trage concluziile corespunzatoare.
In timp ce in unele parti ale lumii lumea alearga innebunita sa arunce banii pe mancare ca vin Sarbatorile de Pasti si avem nevoie de un miel intreg, daca nu chiar doi-trei, ca "asa e traditia", chiar daca suntem doar trei in familie (vorbesc in general... eu nu am participat la nebunia asta), in alte parti ale lumii, parti care cica au fost crestinate si li s-a adus "cuvantul lui Dumnezeu" (tu-le mama lor de misionari nenorociti!) uitand ca pana si Iisus a avut de mancare la o adica, in aceste parti ale lumii se moare de foame, pe capete! Sa privim un pic imaginile:








Ceva de spus? De comentat? Poate ca nu chiar asa de mult, inafara de "ce putem noi sa facem?", "ce-i vina mea ca s-au nascut acolo?", "nu ma intereseaza" sau, foarte des auzit in ultima vreme in generatia asta EMO (prescurtare de la "e multe oi") :"ooo, ce fain! ce freaks!". Exceptional, nu?
Ei bine, in aceasta lume in care milioane de oameni sufera si mor din lipsa de mancare, exista o tara ai carei locuitori costa statul anual aproape 100 de miliarde de dolari in facturi medicale pentru a trata ceea ce se numeste "EPIDEMIE DE OBEZITATE"!!! Bineinteles, aceasta tara minunata, model pentru societatea din Romania si pentru tinerii generatiilor viitoare de pe la noi, se numeste: Statele Unite ale Americii! Sa privim un pic cateva detalii ale acestei epidemii si "victimele" ei... In timp ce priviti imaginile urmatoare, va rog sa va ganditi in permanenta la ceea ce ati vazut mai sus... asa, pentru comparatie...














Cine nu are inca stomacul in gat, sa ridice mana...
Astia sunt "modelul de natiune", "tara tuturor posibilitatilor". "liderii lumii"; asta e tara unde cel putin unul din patru copii sufera de "childhood obesity" si unul din 5 adulti de obezitate avansata; asta e tara unde copiii, in loc sa se joaca afara, sa alerge, sa faca sport, stau cu curul infipt in canapea, se uita la televizor sau se joaca in timp ce se "hranesc" cu junk-food, zi de zi, 7 zile din 7; asta e tara unde grasii, balenele cu picioare, au pretentia sa fie tratati ca egali dupa ce toata viata nu au facut macar 5 minute de sport si au fost sedentari sadea, au bagat in ei chips-uri, Coca-Cola si inghetata, s-au deplasat doar de pe canapea in masina si reciproca, iar apoi vin si cer sa fie tratati ca oamenii, sa aiba chiar privilegii si sa beneficieze de "compasiunea" publicului. Tu-va muma voastra de retardati si grasimi imputite! Cum mama voastra de nenorociti aveti tupeul sa pretindeti asa ceva? Sa pozati in victime? Mai sunculita, ia alearga tu 30 de minute pe zi, mai intai fugarit de batausii din scoala iar apoi, dupa ce ai crescut, dupa autobuzul ce taman a plecat din statie... ia fa tu un pic de gimnastica si incearca sa mananci si salate de cruditati, sa tii si tu post, sa te stresezi zi de zi si sa lupti pentru supravietuire! Nu sta toata ziua la televizor in timp ce bagi in tine cartofi prajiti si Pepsi si te uiti la niste cretini si mai mari numiti "nutritionisti" sau la vedete care vin si prezinta ele cum au slabit domn'e cu dieta si exercitii cand se vad clar pe ei operatiile estetice si liposuctiunile!!! Dar ce sa ceri cand creierul e incarcat numai cu grasime iar singurul neuron care te tine in viata urla cu disperare dintre straturile de sunca: "Somebody shoot me!!!!!".
Tara asta plina de basini grasoase este tara care cica "acorda ajutoare" tarilor sarace si doneaza alimente (majoritatea expirate sau in prag de expirare) modificate genetic, care nu sunt adaptate mediului din tarile sarace si in nici un caz nu prea pot fi digerate de oamenii aia scheletici, care de mult nu mai au mucoasa gastrica... dar imaginea conteaza, spalarea de pacate functioneaza si amagirea publicului se face la perfectiune. Parca il si vad pe dolofanul ala cretin din a doua poza cum sta el lipit de canapea cu straturi de grasime puturoasa si vede la televizor imagini cu acei copilasi care mor de foame si incearca sa gandeasca: "Aoleu! As putea ajunge asa! Ia sa mai bag eu in mine doua pungi de chips-uri si o cutie de suc facut din chimicale!"... Iar astia sunt cei care se plang ca sunt oropsiti...
Am pastrat pentru sfarsit o imagine nu neaparat emblematica ci... sugestiva intr-un mod cinic... o imagine cu niste copii care cauta furnici pe sol, ca sa le striveasca apoi si sa le manance...

Ii invit pe toti astia de sarbatoresc "Invierea Domnului" sa se uite la imaginea asta in timp ce ciocnesc ouale rosii si urla "Christos a Inviat", in timp ce beau din vinul rosu si infuleca friptura de miel pe care unii oricum au dat si salariul de pe luna urmatoare, "ca asa e traditia"... Va invit asadar pe toti sa priviti aceasta imagine si sa-mi spuneti ce traditie credeti ca sarbatoresc acesti copii de Pasti? Ce traditie credeti ca pot ei avea in timp ce-si insangereaza degetele in solul arid si printre pietre cautand gramul ala de hrana pentru masa de peste zi? Ce traditie poate sa aiba un om, o fiinta de pe planeta asta, cand stomacul lui ii spune : "Astazi imi dai de lucru? Sau mai asteptam pana maine? In caz ca apucam ziua de maine..."...
Pofta buna si Paste Fericit!

13 comentarii:

Anonim spunea...

Of, Doamne... din pacate exista si cazuri din astea si nu avem ce face! Doar ca, nu cunosti motivele nici de o parte si nici de cealalta si nu ai dreptul sa generalizezi... nu e frumos!

Ahriman spunea...

Sunt curios ce motive are ala sa moara de foame? Sunt curios ce motive voite si personale au milioane de oameni sa moara de foame in timp ce altii se imbuiba cu toxine si suplimente, voit, in ciuda oricaror recomandari, doar ca li s-a inoculat ca sunt liberi sa faca ce vor cu viata lor si ca au drepturi? Daca ii spui unui om: nu mai manca din astea ca vezi ca iti fac rau si nu te ajuta, iar el alege sa manance in continuare sau vine si spune "nu m-am putut abtine" si alte gogomanii ca astea, atunci am tot dreptul sa comentez... Ii vezi mereu pe astia grasi din proprie vointa cum se plang ca nu pot sa respire si ca sunt grasi, iar intre doua cuyvinte mai baga in ei cate un mic haburger... Am destule cazuri la cabinet...
Parerea mea: Daca vrei sa te sinucizi, nu o face pe tura mea; nu-mi place sa sterg mizeria.

Anonim spunea...

Problema e ca nu noi,oamenii de rand,cei din USA sau din oricare alta parte suntem de vina pentru ce li se intampla amaratilor aia...sunt altii mai sus care au posibilitatea sa ii ajute dar prefera sa isi cumpere o masina noua cu banii donati de noi decat sa salveze o viata...Evident ca am putea face ceva..daca ar exista putina mila si vointa..dar nu cu 5 persoane ..:)
Si apropo de ce spune aiana...astea nu sunt doar cazuri..sunt mult mai mult..nu sunt 10 oamneni care sufera in halu ala...sunt milioane...

Ahriman spunea...

Exactly! Good point!

Anonim spunea...

Scuza-ma ca intervin:
1. Ai prezentat extremele, situatia in alb-negru.
2. Tu ce faci ca sa nu mai existe situatia asta in lume?
3. Sa nu imi spui ca tu de Pasti nu ai mancat/baut pe saturate (oua, fripturi si alte alea). Pentru ca nu te cred.
4. Sau ca, in timp ce mancai, fiecare inghititura iti statea in gat, pentru ca te gandeai la oamenii care mor de foame. Sau ca in general atunci cand mananci te gandesti la muritorii de foame. Sau nu mai mananci pentru ca nici altii nu mananca.
5. Sunt sigura ca si tu, la un moment dat in viata ta, ai mancat ca un american - de toate si pe saturate - si atunci nu prea iti era gandul la problemele mondiale.
6. Cred ca in puterea noastra sta doar sa observam chestiile astea rele din lume, pentru ca oricum suntem prea mici ca sa facem ceva, iar cei mari, care chiar ar putea incerca sa faca ceva, nu intervin acolo unde trebuie. Dar asta e poveste veche...

Ahriman spunea...

Nu am decat un sfat: citeste si articolele mai vechi, sa vezi ca unii chiar fac ceva... si ca veni vorba, nu am mancat pe saturate si mi-a stat gandul la copiii aia... si nu e prima data cand fac asta...
Iar daca citeai atent/a articolul, ai fi vazut ca ma refeream la o situatie specifica, ce este perpetuata chiar de cei pe care ii acuz... eu am prezentat o realitate, iar in urma lecturarii, sunt oameni care chiar au luat atitudine si s-au decis sa faca ceva... fie chiar si in Romania, deoarece si aici sunt destui oameni in aceeasi situatie mizerabila...
Nu sunt doar vorbe... eu incerc sa fac ceva... oare ce fac cei care ma acuza in acest timp, hm?

Anonim spunea...

http://djiin.wordpress.com/2007/12/05/darwins-nightmare-tanzanias-lake-victoria-childrens/


Vrei să faci ceva? Pune-ti rucsacul în spate şi hai cu mine!
Ai fi în stare să renunţi la tot , la familia ta,la copilul tau şi să îţi dedici viaţa ajutorarii acestor copii(Kenya, Rwanda, Gaza, Tanzania, Afghanistan,Darfur etc. etc. etc.)?
Şi eu scriu despre asta... Dar nu voi fi mulţumit şi nu mă voi simţii împlinit decât atunci când voi reuşi să ajung acolo printre ei.
De scris suntem mulţi cei care o putem face...Suntem destui cei care ne pricepem la meşteşugul cuvintelor... Diferenţa o face "FAPTA" ! ...Şi a împărţi pliante , a scrie pe un blog sau a sta într-un cabinet este egal cu a face NIMIC !!! (exact ca in povestea Prostia Omeneasca - cea cu drobul de sare)

P.S. - Nu. Nu suntem "prea mici în lumea asta mare" pentru face ceva spre a repara lucrurile si a salva Terra (chiar unii spun fiecare apoi se liniştiţi)...

Anonim spunea...

***Completare:

Din cauze necunoscute mie, ultima paranteza(la P.S.") din comentariul meu anterior a luat-o razna si textul a aparut incomplet. Paranteza trebuia sa arate cam asa:

(chiar daca unii isi spun asta in fiecare seara iar apoi se culca liniştiţi)...

Ahriman spunea...

Bine ca recunosti ca nu faci NIMIC! Iar chestia cu pliantele e clar ca nu ai inteles-o, fiindca ai pricepe mai bine la ce ma refer daca ai citi articolele cap-coada si ai vedea parerea mea despre asta...
E foarte "inaltator" sa vrei sa ajuti, insa "statul in cabinet" asigura macar sursa de bani ca sa ajungi pana acolo.
Oameni buni, wake the fuck up and smell the shit! Articolul face o referire la o situatie care tine de decenii, la nivel mondial, si este scris pentru a sublinia ipocrizia unora si faptul despre cum se desfasoara lucrurile in lume... mancare e pentru toti, dar nu ajunge la toata lumea...
Intre timp, exista si in Romania mii de cazuri de astfel de copii, de copii abandonati, de oameni in suferinta, care au nevoie de ajutor la fel ca si cei din Africa... iar acum vin eu si intreb, pentru astia la care se poate ajunge si pentru care se poate face ceva, faceti???
Iar a scrie pe blog sau a imparti pliante nu este chiar echivalentul a nimic... atragi atentia iar cine vrea sa vada, vede si cine vrea sa ajute, ajuta...

Anonim spunea...

Teorie si demagogie...
Ce usor ai evitat prima intrebare. :)

Ti-am citit articolele (si nu este nevoie sa insisti la fiecare comentator de blog pe aceasta idee). La fel as fi putut sa te invit si eu ... dar eu oricum nu scriu pentru cei ca tine. ;)

Ai cumva un complex de superioritate? Au mai fost si altii care s-au crezut destepti (unii se credeau chiar Iisus).

"Iar a scrie pe blog sau a imparti pliante nu este chiar echivalentul a nimic... atragi atentia iar cine vrea sa vada, vede si cine vrea sa ajute, ajuta..." Omule ! Esti un copil naiv ! Crede-ma ! Nu ma cunosti(eu te cunosc) ... Sunt trecut de foarte multe ori prin ceea ce incerci tu sa faci acum. Chiar este "NIMIC" ! RISIPA DE RESURSE ,ENERGIE, TIMP.
Chiar daca te culci pe urechea ca este "o situatie care tine de decenii, la nivel mondial" eu iti garantez ca abia cand vei renunta la viata ta in favoarea acestor napastuiti va conta si va insemna ceva. Abia atunci vom urni macar putin...
Este usor sa faci morala altora cand tu dormi la caldurica , ai o masa asigurata zi de zi , te imbraci in haine curate , samd

Tu ai fost vreodata printre ei? Ai coborat vreodata in canal? Ai fost macar 1 data sa ii vizitezi si sa stai de vorba cu copiii parintelui Tanase de la Valea Plopului? Ai dormit vreodata pe o banca in gara(1 noapte -macar de curiozitate) ? Ai mnacat vreodata din gunoaie? ..................................................


Si sa nu raspunzi precum in comentariile anterioare cu : "pentru astia la care se poate ajunge si pentru care se poate face ceva, faceti???
Tu esti cel care ai deschis subiectul.

P.S. - Inainte de a-i acuza pe altii de ipocrizie :) ai mare grija ca nu cumva chiar tu sa ai in picioare bocancii ipocriziei...

Ahriman spunea...

Ce inaltator... si inutil... e clar cum se ascund oamenii in spatele vorbelor; ca veni vorba AM FOST sa vad copii din Valea Plopului; chiar lunea asta... Cool, ha?
Nu ma acuza de naivitate cand nu ma cunosti... e clar ca aici comentezi doar la ceea ce ti se pare ca fac altii mai bine si tie nu-ti convine... Am vizitat si am ajutat mai multi oameni decat crezi... ideea acestui blog este sa atrag atentia astora care nu stiu sau nu vor sa stie despre astfel de situatii si sa ii acuz pe cei cate pot face ceva si nu au facut...
Mi se pare si mie inutil si risipa de timp treaba cu pliantele (inca o dovada, desi ma repet dupa cum zici, ca nu citesti articolele decat pe sarite) insa daca a face o munca voluntara si a incerca macar sa atragi atentia asupra altor probleme este pierdere de vreme...
Am facut destule pana acum (si ca sa imi adaug elemente la complexul de superioritate - poate ca sufar de el, insa dupa cum spunea Ciutacu - sunt destept si nu-mi pare rau de asta! - a fi medic rezident in tara asta este munca de voluntariat pana la urma...) si in tot ce fac incerc sa ajut oamenii... da, poate ca nu ii ajut direct pe cei din Africa, insa asta nu inseamna ca nu voi incerca...
Daca iti iei rucsacul in spate si "renunti la familie, copii etc" si pleci aiurea, fara suport si materiale, nu ajuti pe nimeni... degeaba ii spui aluia ca e bolnav daca nu ai cu ce sa-l tratezi...

Anonim spunea...

Cand te-am invitat sa iti iei rucsacul in spinare si sa mergi cu mine (daca tot TE LAUZI ca esti dashtept si ca il ai drept etalon pe CIUTACU - care in opinia mea este doar un carnat parvenit/taran de oras care a lins multe cururi ca sa capete eticheta de dashtept si functia pe care o are) ar fi trebuit sa intelegi ce era de inteles ...Nu era chiar atat de greu desenul si nici chiar atat de subtil nu am fost...
Te-am acuzat de naivitate PENTRU CA TE CUNOSC !
As putea dezvolta mai pe intelesul tau ,dar nu consider ca meriti efortul. :)

Comparatia amaratilor din rromania cu copiii din Africa este total nepotrivita si deplasata(reciteste-ti comentariile). Nu incerca sa o dai acum la intors...
Ma opresc aici si nu mai dezvolt pentru ca nu doresc sa ne suparam si nici nu am starea necesara de a mai purta o polemica pe internet(certurile pe `net, comentariile pe forumuri si altele asemenea sunt pentru naivi).Sunt satul de vorbe goale, polemici, discutii si incordari de muschi online.

Si pentru a-ti demonstra ca esti deplasat in presupuneri si ca nu sufar de complexe de inferioritate ( ex.: "... e clar ca aici comentezi doar la ceea ce ti se pare ca fac altii mai bine si tie nu-ti convine...") voi evita sa mai comentez si sa te mai citesc.
Contezi mult prea putin prin atitudinea pe care o afisezi ca sa meriti sa te mai citesc ! ;)Esti mult prea comun.Toti romanii suntem prin nastere aroganti, fuduli, increzuti , priceputi la toate , dashtepti, frumosi , intelgienti si speciali ...
Imi cer scuze domn` doftor ca ti-am obosit intelighentia si ca te-am nevoit sa te cobori intratat de jos incat sa discuti cu unul ca mine!
Have a nice life!

Ahriman spunea...

E clar ca esti frustrat de viata pe care o ai si iti multumesc ca nu ma mai citesti... nu de alta, dar am si lucruri mai bune de facut decat sa iti raspund la elucuberatii...
Ca sa zici ca nu comparam copiii din Romania cu cei din Africa... amice, in Romania sunt 5 milioane de oameni care traiesc sub limita subzistentei... sunt 35000 de mame minore! Sunt zeci de mii de copii abandonati!
Nu e ca in Africa? Numeric nu... grav... da. Think before you talk!