Constiinta mea...

Recent am fost incantat sa scriu un mic referat pentru o tema data in liceu... iata ce a iesit...

"Constiinta mea

De fiecare data cand incerc sa iau o decizie o trec mai intai printr-un filtru inconstient pe care oamenii de stiinta il numesc “constiinta”… Ce este acest filtru? De ce exista in mintea mea? Este oare ceva adaugat in timpul vietii sau ceva cu care ne nastem toti dar pe care mai apoi uitam sa-l cultivam?

Este greu de raspuns la intrebarea “Ce este constiinta mea?”… De ce? Poate fiindca niciodata nu a existat vre-o dovada ca exista sau, cel putin, ca ar fi ceva masurabil, palpabil, influentabil. Stiinta creierului este inca departe de a descoperi fie si 5% din ceea ce suntem… din ceea ce suntem capabili… Iar constiinta, acel ceva definit de societate ca o unitate masurabila care ne permite sa fim “umani” si sa facem parte din acest conglomerat arbitrar si haotic numit “societate umana” este o idée, un ideal, daca poate fi definit ca atare, care se considera a fi rezultatul educatiei, inteligentei si experientei de viata accumulate. Confuzie? Poate… Insa cum poate fi altfel?

Constiinta… Un om care omoara un alt om si nu-I pare rau de asta, ba chiar ii face placer, este numit : “fara constiinta”… Oare? Sau ceea ce numim constiinta la el este doar o suma cuantificabila de senzori, emotii si hormone care il fac sa functioneze mai bine, sa reactineze la parametric normali, sa existe ca membru al speciei umane? Este acest ideal confuz de “constiinta” ceva ce putem identifica cu “bun”, “utopic”, chiar “dumnezeiesc”? Pentru ca, privind in jur, putem spune ca idea generala despre constiinta este un pic eronata… De unde stim noi, sau de unde putem aprecia noi ca idea de constiinta este “buna”? Deoarece, alunecand pe campul logicii si al continuitatii de idei, putem afirma ca acest deziderat de “constiinta” ne impiedica sa gandim altfel… De ce? Ce este in interiorul mintilor noastre de ne impiedica sa gandim altfel? De ne face sa reactionam in acest sens de “bine” sis a categorisim alte actiuni drept “rele”? Un raspuns ar fi: constiinta!

Sa privim lucrurile mai pragmatic… Suntem finite sociale… traim intr-o aglomerare de indivizi ce reactineaza si actioneaza dupa idei si legi commune ce ii transforma in “societate”… Suntem educati sau indoctrinati cu privire la ce este bines au ce este rau si actionam in consecinta… iar suma reactiilor rezultate ca incalcare a perceptelor indoctrinate in noi este definita drept “constiinta”… de ce? Fiindca, luat foarte simplu, ne face sa ne simtim rau! Iar ceea ce nu ne place inseamna ca nu ii place constiintei noastre… Oare? Sau gandim asa deoarece societatea cu legile ei ne-a invatat asa?

Totul este iluzie… Asta imi spune mie constiinta… si asta gandesc…D ar ce ma face pe mine, ca individ, ca membru al acestei erori numita specie umana, sa gandesc asa? Constiinta… ar spune unii… insa daca nu exista constiinta? Daca suntem doar noi, animale dotate cu gandire superioara, si rezultatul actiunilor noastre? Daca ceea ce consideram a fi constiinta este doar un sumar, un mic “ceva” care nici nu conteaza? Poate ca adevarul este undeva la mijloc… Insa pana la urma daca eu, ca individ dotat cu gandire superioara (presupunere atribuita tot societatii) sunt de fapt doar rezultatul perceptiilor, informatiilor si senzatiilor primate din jurul meu? Daca, de fapt, constiinta nu este decat un sumar, o ecuatie, in care suma reactiilor pozitive (conform afirmatiilor societatii) este mai mare decat suma reactiilor si informatiilor negative iar asta da drept rezultat “constiinta”?

“Nu ma lasa constiinta sa nu dau un raspuns…”… De ce am spus asta? Fiindca drept produs al exitentei si legilor societatii, pot spune ca acest lucru numit “constiinta” este doar o iluzie, un termen aplicat unei sume de reactii care, intr-un fel sau altul, ne face sa ne simtim bine despre noi insine… Poate ca eu, ca individ, ma simt bine cand vad pe altcineva suferind… Iar asta o consider constiinta mea… Poate ca eu, ca individ, ma simt bine cand vad un nou-nascut in bratele mamei sale… Iar asta o consider constiinta mea… Suntem, pana la urma, finite sociale… Insa societatea nu poate exista fara un mediu in care sa-si exprime limtele… si legile. Iar mediul, pana la urma, ne influenteaza si ne dicteaza legile lui… Iar noi ne dezvoltam in consecinta… si dobandim constiinta… Gandim, actionam, evoluam… In ce sens? In sensul imprimat de cei din jur… Traiesti intr-un mediu in care a-I rani pe altii si a-I face sa sufere este considerat bun iar tiparele mintii tale se imprima cu aceasta diagrama… Traiesti intr-un mediu in care esti invatat sa ai incredere in cei din jur, in ceea ce numim specie umana si in care sa-I ajutam pe cei din jur, indifferent de atitudinea lor fata de noi, si tiparele mintii noastre se ghideaza asemenea… Iar ceea ce rezulta, ceea ce primim ca informatie placuta senzorial, perceptive si hormonal, sentimentul rezultat la sfarsitul zilei este ceea ce se poate define drept constiinta… … iar de aici… ce va indeamna constiinta sa faceti?"