luni, 7 aprilie 2008

Vivat cultura... inexistenta!

Recent asistam la "producerea" unei stiri de senzatie: lansarea la Bacau a unui nou dictionar explicativ al limbii romane continand cele mai "la moda" expresii de cartier si injurii... si nu am putut decat sa zic: Bravo! Aplauze!!!!!! Laughing In sfarsit cineva a avut curajul sa bata si ultimul cui in cosciugul culturii romane!!

Este uimitor ce am reusit sa facem in 17 ani de la asa-zisa "eliberare"... am reusit sa-l facem pe Eminescu comunist, fascist, depasit si, dupa cum am intalnit in unele comentarii, chiar oleaca incult... Bravo! Am reusit sa ridicam la rang de virtute faptul ca daca nu ai "facut-o" cu cel putin doi "tipi" sau nu le-ai "tras-o" la cel putin doua tipe pana ai intrat in clasa a noua esti un "fraier".... Bravo! Am ajuns sa celebram faptul ca ne batem in licee si ne "dam" pe YouTube sau ca omoram animale si la fel ne celebram faptele de "vitejie" pe Internet... Bravo! Am ajuns sa consideram o chestie de cultura faptul ca stim mai multe injuraturi decat colegii si ca stim cum sa ne batem si injuram profesorii.... Bravo!

Sunt curios cati dintre cei ce vor citi aceste randuri stiu sa-i numeasca pe cei patru mari clasici ai literaturii romane... Sunt curios cati dintre cei din generatia care este acum la liceu stiu ce a fost "aia" Junimea, Miscarea Pasoptista... Cati au auzit oare de "Dacia Literara", de "Convorbiri Literare"? Cati au auzit oare de Dacia (si nu ma refer la masina) si de conducatorii ei cei mai faimosi?

Traim intr-o lume in care incercam sa ne afirmam cum putem... sa incercam sa iesim din anonimat, insa in directia in care mergem acum vom reusi sa facem anonimatul cuvant de lege... E usor sa privim lumea sta doar prin fundul paharului de vodka sau alta "tarie" platit cu banii nu de foarte putine ori furati de la parinti, parinti care nu sunt priviti decat drept portofele ambulante si sursa tuturor "necazurilor" generatiei tinere, dar la care se alearga de cate ori apare vre-o problema care necesita oleaca de gandire... Ce urmeaza? Unde vor duce toate acestea? Pai, spre o slabire a intelectului, spre o intrare la categoria arhaisme a culturii, artei, inteligentei... Totul pare frumos si accesibil in aburii betiei si alcoolului, in lumina unei civilizatii vestice prost inteleasa, prost aplicata si proasta in majoritatea ei... Unde vor ajunge cei care considera ca ceea ce se intampla acum e "cool" sau "normal"? Pai pe la 22-24 de ani fetele vor tine capul de afis al site-urilor de "companie" de tot felul... iar la 30 de ani, cele care vor apuca, vor plange pe la usa vre-unui doctor care se va indura de ele sa le trateze de diversele afectiuni capatate in campul meseriei... iar baietii... stirile de la ora 5 sunt pline de exemple... Civilizatia asta se stinge incetul cu incetul... viitorul atat de "luminos" si plin de sms-uri si petreceri cu bautura, droguri, vise ale unei adolescente ratate se va termina brusc si pe un semn mare va scrie: "Bine ati venit in Epoca de Piatra! Aveti grija pe unde calcati... nu mai avem sandale!"...

Niciun comentariu: